Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 14:1-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

2. „Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curățării lui. Să-l aducă înaintea preotului.

3. Preotul să iasă afară din tabără și să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,

4. preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curățat, două păsări vii și curate, lemn de cedru, cârmâz și isop.

5. Preotul să poruncească să se înjunghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare.

6. Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul și isopul, și să le înmoaie împreună cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare.

7. Să stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățat de lepră. Apoi să-l declare curat și să dea drumul păsării celei vii pe câmp.

8. Cel ce se curăță trebuie să-și spele hainele, să-și radă tot părul și să se scalde în apă; și va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămână șapte zile afară din Cort.

9. În ziua a șaptea, să-și radă tot părul, capul, barba și sprâncenele: tot părul să și-l radă; să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă, și va fi curat.

10. A opta zi, să ia doi miei fără cusur și o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare frământat cu untdelemn, și un log (pahar) de untdelemn.

11. Preotul care face curățarea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăță și toate lucrurile acestea, la ușa Cortului întâlnirii.

12. Preotul să ia unul din miei și să-l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca dar legănat.

13. Să înjunghie mielul în locul unde se înjunghie jertfele de ispășire și arderile de tot, adică în Locul Sfânt; căci, la jertfa pentru vină, ca și la jertfa de ispășire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru preasfânt.

14. Preotul să ia din sângele jertfei de ispășire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui și pe degetul cel mare de la piciorul drept.

15. Preotul să ia untdelemn din log și să toarne în palma mâinii stângi.

Citiți capitolul complet Leviticul 14