Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 6:7-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,

8. Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.

9. V-am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră și v-am dat vouă țara lor.

10. V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți.” Dar voi n-ați ascultat glasul Meu.”

11. Apoi a venit Îngerul Domnului și S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madian.

12. Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”

13. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian!”

14. Domnul S-a uitat la el și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”

15. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”

16. Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, și vei bate pe Madian ca pe un singur om.”

17. Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești.

18. Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul și să-l pun înaintea Ta.” Și Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”

Citiți capitolul complet Judecători 6