Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 6:4-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

4. Tăbărau în fața lui, nimiceau roadele țării până spre Gaza; și nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.

5. Căci se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca o mulțime de lăcuste, erau fără număr, ei și cămilele lor, și veneau în țară ca s-o pustiască.

6. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, și copiii lui Israel au strigat către Domnul.

7. Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,

8. Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.

9. V-am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră și v-am dat vouă țara lor.

10. V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți.” Dar voi n-ați ascultat glasul Meu.”

11. Apoi a venit Îngerul Domnului și S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madian.

12. Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”

13. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian!”

Citiți capitolul complet Judecători 6