Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 19:9-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Bărbatul se scula să plece cu țiitoarea și sluga lui, dar socrul său, tatăl tinerei femei, i-a zis: „Iată că ziua a trecut, e târziu, rămâi, dar, peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămâi aici peste noapte, și să ți se înveselească inima; mâine vă veți scula dis-de-dimineață ca să porniți la drum, și te vei duce la cortul tău.”

10. Bărbatul n-a vrut să mai rămână și în noaptea aceea, ci s-a sculat și a plecat. A ajuns până în fața Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgari înșeuați și cu țiitoarea lui.

11. Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpânului său: „Haidem să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a iebusiților și să rămânem în ea peste noapte.”

12. Stăpânul său i-a răspuns: „Nu putem să intrăm într-o cetate străină, unde nu sunt copii de ai lui Israel, ci să mergem până la Ghibeea.”

13. A mai zis slugii sale: „Haidem să ne apropiem de unul din locurile acestea, Ghibeea sau Rama, și să rămânem acolo peste noapte.”

14. Au mers mai departe, și apunea soarele când s-au apropiat de Ghibeea, care este a lui Beniamin.

Citiți capitolul complet Judecători 19