Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21

Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-și vadă nevasta și i-a dus un ied. El a zis: „Vreau să intru la nevasta mea în odaia ei.”

2. Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. „Am crezut că o urăști”, a zis el, „și am dat-o tovarășului tău. Nu este sora sa cea tânără mai frumoasă ca ea? Ia-o, dar, în locul ei.”

3. Samson le-a zis: „De data aceasta nu voi fi vinovat față de filisteni, dacă le voi face rău.”

4. Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi și a luat niște făclii; apoi a legat vulpile coadă de coadă și a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc.

5. A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele filistenilor și a aprins astfel atât stogurile de snopi, cât și grâul care era în picioare, ba încă și grădinile de măslini.

6. Filistenii au zis: „Cine a făcut lucrul acesta?” Li s-a răspuns: „Samson, ginerele timneanului, pentru că acesta i-a luat nevasta și a dat-o tovarășului lui.” Și filistenii s-au suit și au ars-o pe ea și pe tatăl ei.

7. Samson le-a zis: „Așa faceți? Nu voi înceta decât după ce mă voi răzbuna pe voi.”

8. I-a bătut aspru, pe spate și pe pântece; apoi s-a coborât și a locuit în crăpătura stâncii Etam.

9. Atunci filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda și s-au întins până la Lehi.

10. Bărbații din Iuda au zis: „Pentru ce v-ați suit împotriva noastră?” Ei au răspuns: „Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem așa cum ne-a făcut el nouă.”

11. Atunci trei mii de bărbați din Iuda s-au coborât la crăpătura stâncii Etam și au zis lui Samson: „Nu știi că filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci?” El le-a răspuns: „Le-am făcut așa cum mi-au făcut și ei mie.”

12. Ei i-au zis: „Noi ne-am coborât să te legăm, ca să te dăm în mâinile filistenilor.” Samson le-a zis: „Jurați-mi că nu mă veți omorî.”

13. Ei i-au răspuns: „Nu; vrem numai să te legăm și să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.” Și l-au legat cu două funii noi și l-au scos din stâncă.

14. Când a ajuns la Lehi, filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la brațe s-au făcut ca niște fire de in ars în foc, și legăturile i-au căzut de pe mâini.

15. El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna și a luat-o și a ucis cu ea o mie de oameni.

16. Și Samson a zis: „Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi; cu o falcă de măgar am ucis o mie de oameni.”

17. După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână. Și locul acela s-a numit Ramat-Lehi.

18. Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul și a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; și acum să mor de sete și să cad în mâinile celor netăiați împrejur?”

19. Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, și a ieșit apă din ea. Samson a băut, duhul i s-a întremat și s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore el este și astăzi la Lehi.

20. Samson a fost douăzeci de ani judecător în Israel, pe vremea filistenilor.