Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 14:10-20 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

10. Tatăl lui Samson s-a coborât la femeia aceea. Și acolo Samson a făcut un ospăț, căci așa făceau tinerii.

11. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăși care au stat împreună cu el.

12. Samson le-a zis: „Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veți ghici în cele șapte zile ale ospățului și dacă o veți dezlega, vă voi da treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb.

13. Dar dacă n-o veți ghici, să-mi dați voi treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb.” Ei i-au zis: „Spune-ne ghicitoarea ta s-o auzim.”

14. Și el le-a zis: „Din cel ce mănâncă a ieșit ce se mănâncă, și din cel tare a ieșit dulceață.”

15. Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a șaptea, au zis nevestei lui Samson: „Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine și casa tatălui tău. Ne-ați adunat aici ca să ne jefuiți, nu-i așa?”

16. Nevasta lui Samson plângea lângă el și zicea: „Tu n-ai decât ură pentru mine și nu mă iubești; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, și nu mi-ai dezlegat-o!” Și el i-a răspuns: „N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ți-o dezleg ție?”

17. Ea a plâns lângă el tot timpul celor șapte zile cât a ținut ospățul; și în ziua a șaptea, i-a dezlegat-o, căci îl necăjea. Și ea a dat copiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii.

18. Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a șaptea, înainte de apusul soarelui: „Ce este mai dulce decât mierea și ce este mai tare decât leul?” Și el le-a zis: „Dacă n-ați fi arat cu juncana mea, nu mi-ați fi dezlegat ghicitoarea.”

19. Duhul Domnului a venit peste el, și s-a coborât la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni, le-a luat hainele și a dat hainele de schimb celor ce dezlegaseră ghicitoarea. Era aprins de mânie și s-a suit la casa tatălui său.

20. Nevasta sa a fost dată unuia din tovarășii lui, cu care era prieten el.

Citiți capitolul complet Judecători 14