Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 12:4-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

4. Iefta a strâns pe toți bărbații Galaadului și a început lupta cu Efraim. Bărbații Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că efraimiții ziceau: „Sunteți niște fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!”

5. Galaadiții au pus mâna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Și când unul din fugarii lui Efraim zicea: „Lasă-mă să trec!”, bărbații Galaadului îl întrebau: „Ești efraimit?” Dacă răspundea: „Nu”,

6. atunci îi ziceau: „Ei bine, zi: Șibolet.” Și el zicea: „Sibolet”, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbații Galaadului îl apucau și-l înjunghiau lângă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci și două de mii de bărbați din Efraim.

7. Iefta a fost judecător în Israel zece ani; apoi Iefta, galaaditul, a murit și a fost îngropat într-una din cetățile Galaadului.

8. După el, a fost judecător în Israel Ibțan din Betleem.

9. El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afară și a adus pentru fiii lui treizeci de fete de afară. El a fost judecător în Israel șapte ani;

10. apoi Ibțan a murit și a fost îngropat în Betleem.

Citiți capitolul complet Judecători 12