Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 7:8-25 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Căci Damascul va fi capitala Siriei, și Rețin va fi capitala Damascului. Și peste șaizeci și cinci de ani Efraim va fi nimicit și nu va mai fi un popor.

9. Samaria va fi capitala lui Efraim, și fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeți, nu veți sta în picioare.”

10. Domnul a vorbit din nou lui Ahaz și i-a zis:

11. „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.”

12. Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.”

13. Isaia a zis atunci: „Ascultați totuși, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiți răbdarea oamenilor, de mai obosiți și pe a Dumnezeului meu?

14. De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel.

15. El va mânca smântână și miere până va ști să lepede răul și să aleagă binele.

16. Dar înainte ca să știe copilul să lepede răul și să aleagă binele, țara, de ai cărei doi împărați te temi tu, va fi pustiită.

17. Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău și peste casa tatălui tău zile cum n-au mai fost niciodată, din ziua când s-a despărțit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei).”

18. În ziua aceea, Domnul va șuiera muștelor de la capătul râurilor Egiptului și albinelor din țara Asiriei;

19. ele vor veni și se vor așeza toate în vâlcelele pustii și în crăpăturile stâncilor, pe toate tufișurile și pe toate imașurile.

20. În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Râu, și anume cu împăratul Asiriei, capul și părul de pe picioare; ba va rade chiar și barba.

21. În ziua aceea, fiecare va hrăni numai o juncă și două oi,

22. și vor da un așa belșug de lapte încât vor mânca smântână; căci cu smântână și cu miere se vor hrăni toți cei ce vor rămâne în țară.

23. În ziua aceea, orice loc care va avea o mie de butuci de viță, prețuind o mie de sicli de argint, va fi lăsat pradă mărăcinilor și spinilor;

24. vor intra acolo cu săgeți și cu arcul, căci toată țara nu va fi decât mărăcini și spini.

25. Și toți munții lucrați cu cazmaua acum nu vor mai fi cutreierați, de frica mărăcinilor și a spinilor; vor da drumul boilor în ei și le vor bătători oile.

Citiți capitolul complet Isaia 7