Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 5:6-25 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. o voi pustii; nu va mai fi curățată, nici săpată; spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor să nu mai plouă peste ea.”

7. Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea. El se aștepta la judecată, și când colo, iată sânge vărsat! Se aștepta la dreptate, și când colo, iată strigăte de apăsare!

8. Vai de cei ce înșiră casă lângă casă și lipesc ogor lângă ogor până nu mai rămâne loc, și locuiesc în mijlocul țării!

9. Iată ce mi-a descoperit Domnul oștirilor: „Hotărât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari și frumoase nu vor mai fi locuite.

10. Chiar zece pogoane de vie nu vor da decât un bat, și un omer de sămânță nu va da decât o efă.”

11. Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi amețitoare și șed până târziu noaptea, și se înfierbântă de vin!

12. Harpa și lăuta, timpanul, flautul și vinul le înveselesc ospețele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului și nu văd lucrul mâinilor Lui.

13. De aceea, poporul meu va fi dus pe neașteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, și gloata lui se va usca de sete.

14. De aceea, își și deschide Locuința morților gura și își lărgește peste măsură gâtlejul, ca să se coboare în ea măreția și bogăția Sionului, cu toată mulțimea lui gălăgioasă și veselă.

15. Și astfel, cei mici vor fi doborâți, cei mari vor fi smeriți, și privirile trufașe vor fi plecate.

16. Dar Domnul oștirilor va fi înălțat prin judecată, și Dumnezeul cel sfânt va fi sfințit prin dreptate.

17. Acolo vor paște mieii ca pe imașul lor, și păstori pribegi vor mânca moșiile prăpădite ale bogaților.

18. Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, și păcatul, cu șleaurile unei căruțe

19. și zic: „Să-Și grăbească, să-Și facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaștem!”

20. Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!

21. Vai de cei ce se socotesc înțelepți și se cred pricepuți!

22. Vai de cei tari când este vorba de băut vin și viteji când este vorba de amestecat băuturi tari;

23. care scot cu fața curată pe cel vinovat, pentru mită, și iau drepturile celor nevinovați!

24. De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea și cum arde flacăra iarba uscată, tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, și floarea li se va risipi în vânt ca țărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oștirilor și au disprețuit cuvântul Sfântului lui Israel.

25. De aceea Se și aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Își întinde mâna împotriva lui și-l lovește de se zguduie munții, și trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul ulițelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește, și mâna Lui este încă întinsă.

Citiți capitolul complet Isaia 5