Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 5:18-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

18. Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, și păcatul, cu șleaurile unei căruțe

19. și zic: „Să-Și grăbească, să-Și facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaștem!”

20. Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!

21. Vai de cei ce se socotesc înțelepți și se cred pricepuți!

22. Vai de cei tari când este vorba de băut vin și viteji când este vorba de amestecat băuturi tari;

23. care scot cu fața curată pe cel vinovat, pentru mită, și iau drepturile celor nevinovați!

24. De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea și cum arde flacăra iarba uscată, tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, și floarea li se va risipi în vânt ca țărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oștirilor și au disprețuit cuvântul Sfântului lui Israel.

Citiți capitolul complet Isaia 5