16. O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregătește o friptură și se satură; se și încălzește și zice: „Ha! Ha! m-am încălzit, simt focul!”
17. Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă și strigă: „Mântuiește-mă, căci tu ești dumnezeul meu!”
18. Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, și inima, ca să nu înțeleagă.
19. Niciunul nu intră în sine însuși, și n-are nici minte, nici pricepere să-și zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne și am mâncat-o: și să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn?”
20. El se hrănește cu cenușă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-și mântuiască sufletul și să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” –