1. „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
2. Vorbiți bine Ierusalimului și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”
3. Un glas strigă: „Pregătiți în pustiu calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
4. Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, și strâmtorile, în vâlcele!
5. Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”
6. Un glas zice: „Strigă!” – Și eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.
7. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. – În adevăr, poporul este ca iarba:
8. iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.”
9. Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!”