Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 38:7-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Și iată semnul din partea Domnului, după care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit:

8. voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Și soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse.

9. Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii și însănătoșirii lui:

10. „Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieții mele trebuie să mă duc la porțile Locuinței morților! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalți ani ai mei care-mi mai rămân!”

11. Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuința morților!

12. Locuința mea este luată și mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieții tăiat ca de un țesător care m-ar rupe din țesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt!

13. Am strigat până dimineața; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt!

14. Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor și gemeam ca o porumbiță. Ochii-mi priveau topiți spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!”

15. Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.

Citiți capitolul complet Isaia 38