Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 38:1-8 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: „Pune-ți în rânduială casa, căci vei muri, și nu vei mai trăi.”

2. Ezechia s-a întors cu fața la perete și a făcut Domnului următoarea rugăciune:

3. „Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și inimă curată și am făcut ce este bine înaintea Ta!” Și Ezechia a vărsat multe lacrimi.

4. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:

5. „Du-te și spune lui Ezechia: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieții tale.

6. Te voi izbăvi, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.”

7. Și iată semnul din partea Domnului, după care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit:

8. voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Și soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse.

Citiți capitolul complet Isaia 38