5. Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus deci la Isaia.
6. Și Isaia le-a zis: „Iată ce veți spune împăratului vostru: „Așa vorbește Domnul: „Nu te înspăimânta de cuvintele pe care le-ai auzit și prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
7. Căci voi pune în el un duh de așa fel, încât la o veste pe care o va primi, se va întoarce în țara lui; și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui.”
8. Rabșache, la întoarcere, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
9. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: „El a pornit să-ți facă război.” Cum a auzit lucrul acesta, a trimis soli la Ezechia, zicându-le:
10. „Așa să vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi și zici: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”
11. Căci ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor și cum le-au nimicit cu desăvârșire; și tu, să fii izbăvit?
12. Oare dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinții mei, le-au izbăvit ei, și anume: Gozanul, Haranul, Rețef și fiii lui Eden care sunt la Telasar?
13. Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului și împăratul cetății Sefarvaim, Hena și Iva?”
14. Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor și a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, a întins-o înaintea Domnului
15. și I-a făcut următoarea rugăciune:
16. „Doamne al oștirilor, Dumnezeul lui Israel care șezi pe heruvimi! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor împărățiilor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul!
17. Doamne, pleacă-Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib ca să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!
18. Este adevărat, Doamne, că împărații Asiriei au pustiit toate popoarele și țările lor