Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 37:24-28 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

24. prin slujitorii tăi tu ai batjocorit pe Domnul și ai zis: „Cu mulțimea carelor mele m-am suit pe vârful munților, pe coastele Libanului, și voi tăia cedrii lui cei mai înalți, cei mai frumoși chiparoși ai lui, și voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui care este ca un pomet.

25. Am săpat izvoare și am băut din apele lor, și cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului.”

26. Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult și că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăți tari în niște mormane de dărâmături.

27. Și locuitorii lor sunt neputincioși, înspăimântați și uluiți: sunt ca iarba de pe câmp și verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri și ca grâul care se usucă înainte de a da în spic.

28. Dar Eu știu când stai jos, când ieși afară, când intri și când ești mânios împotriva Mea.

Citiți capitolul complet Isaia 37