Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 10:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. „Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite și de cei ce scriu porunci nedrepte

2. ca să nu facă dreptate săracilor și să răpească dreptul nenorociților poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor și să jefuiască pe orfani!

3. Ce veți face voi în ziua pedepsei și a pieirii, care va veni din depărtare peste voi? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa bogăția?

4. Unii vor fi îngenuncheați între cei prinși în război, iar alții vor cădea între cei morți.” Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește, și mâna Lui tot întinsă este.

5. „Vai de asirian – zice Domnul – nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele!

6. I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prade și să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe ulițe.

7. Dar el nu judecă așa și nu acesta este gândul inimii lui; ci el nu se gândește decât să nimicească, decât să prăpădească neamurile cu grămada.

8. Căci el zice: „Nu sunt voievozii mei tot atâția împărați?

9. Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca și cu Carchemișul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca și cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului?

10. După cum mâna mea a pus stăpânire pe împărățiile idolilor (unde erau mai multe icoane decât la Ierusalim și în Samaria),

11. cum am făcut Samariei și idolilor ei, nu voi face și Ierusalimului și icoanelor lui?”

12. „Dar, după ce Domnul Își va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului și la Ierusalim, voi pedepsi – zice Domnul – pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate și pentru trufia privirilor lui semețe,

Citiți capitolul complet Isaia 10