1. Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș, și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2. Cum suspină robul după umbră, cum își așteaptă muncitorul plata,
3. așa am eu parte de luni de durere, și partea mea sunt nopți de suferință.
4. Mă culc și zic: „Când mă voi scula? Când se va sfârși noaptea?” Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
5. Trupul mi se acoperă cu viermi și cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă și se desface.
6. Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului, se duc și nu mai am nicio nădejde!
7. Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8. Ochiul, care mă privește, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, și nu voi mai fi.
9. Cum se risipește norul și trece, așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuința morților!
10. Nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia.
11. De aceea nu-mi voi ține gura, ci voi vorbi în neliniștea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.