Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 39:4-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

4. Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod, pleacă și nu se mai întorc la ele.

5. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?

6. I-am dat ca locuință pustiul și pământul sărac ca locaș.

7. El râde de zarva cetăților și n-aude strigătele stăpânului, care-l mână.

8. Străbate munții ca să-și găsească hrana și umblă după tot ce este verde.

9. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Și stă el noaptea la ieslea ta?

10. Îl poți lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

11. Te încrezi tu în el, pentru că puterea lui este mare? Și-i lași tu grija lucrărilor tale?

12. Te lași tu pe el, pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?

13. Aripa struțului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa și penișul berzei.

14. Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle și le lasă să se încălzească în nisip.

15. Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.

16. Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!

Citiți capitolul complet Iov 39