Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 36:16-29 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Și pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, și masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.

17. Dar dacă-ți aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.

18. Supărarea să nu te împingă la batjocură, și mărimea prețului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!

19. Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz și chiar toate puterile pe care le-ai putea desfășura?

20. Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.

21. Ferește-te să faci rău, căci suferința te îndeamnă la rău.

22. Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să învețe pe alții ca El?

23. Cine Îi cere socoteală de căile Lui și cine îndrăznește să-I spună: „Faci rău”?

24. Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toți oamenii trebuie să le mărească!

25. Orice om le privește, fiecare muritor le vede de departe.

26. Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.

27. Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur și dă ploaia,

28. pe care norii o strecoară, și o picură peste mulțimea oamenilor.

29. Și cine poate pricepe ruperea norului și bubuitul cortului Său?

Citiți capitolul complet Iov 36