8. Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce știu să întărâte Leviatanul;
9. să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aștepte lumina și să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10. Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.
11. De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?
12. De ce am găsit genunchi care să mă primească? Și țâțe care să-mi dea lapte?
13. Acum aș fi culcat, aș fi liniștit, aș dormi și m-aș odihni
14. cu împărații și cei mari de pe pământ, care și-au zidit falnice morminte,
15. cu domnitorii care aveau aur și și-au umplut casele cu argint.
16. Sau n-aș mai fi în viață, aș fi ca o stârpitură îngropată, ca niște copii care n-au văzut lumina!
17. Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18. Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19. cel mic și cel mare sunt totuna acolo, și robul scapă de stăpânul său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă și viață celor amărâți la suflet,
21. care așteaptă moartea și nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară,
22. care n-ar mai putea de bucurie și de veselie, dacă ar găsi mormântul? –