Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 21:12-22 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. Cântă cu sunet de tobă și de harpă, se desfată cu sunete de caval.

13. Își petrec zilele în fericire și se coboară într-o clipă în Locuința morților.

14. Și totuși ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaștem căile Tale.

15. Ce este Cel Atotputernic, ca să-I slujim? Ce vom câștiga dacă-I vom înălța rugăciuni?”

16. Ce! Nu sunt ei în stăpânirea fericirii? – Departe de mine sfatul celor răi! –

17. Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea și lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,

18. să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej?

19. Veți zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;

20. el ar trebui să-și vadă nimicirea, el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.

21. Căci, ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el, când numărul lunilor i s-a împlinit?

22. Oare pe Dumnezeu Îl vom învăța minte, pe El, care cârmuiește duhurile cerești?

Citiți capitolul complet Iov 21