12. Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă,
13. îl mesteca întruna și nu-l lăsa, îl ținea în cerul gurii:
14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15. Bogățiile înghițite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16. Otravă de aspidă a supt și de aceea, limba năpârcii îl va ucide.
17. Nu-și va mai plimba privirile peste pâraiele și râurile de miere și de lapte,
18. va da înapoi ce a câștigat și nu va mai trage folos din câștig; va da înapoi tot ce a luat și nu se va mai bucura de el,
19. căci a asuprit pe săraci și i-a lăsat să piară, a dărâmat case și nu le-a zidit la loc.