Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 11:5-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. Ah! de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Și-ar deschide buzele să-ți răspundă

6. și de ți-ar descoperi tainele înțelepciunii Lui, ale înțelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ți răsplătește totuși după fărădelegea ta.

7. Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?

8. Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât Locuința morților: ce poți ști?

9. Întinderea ei este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea.

10. Dacă apucă, dacă închide și cheamă El la judecată, cine-L poate opri?

11. Căci El cunoaște pe făcătorii de rele, vede ușor pe vinovați.

12. Omul dimpotrivă, are minte de nebun și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!

13. Tu, îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu, întinde-ți mâinile spre El.

14. Depărtează-te de fărădelege și nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.

Citiți capitolul complet Iov 11