Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 24:25-33 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

25. Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i-a dat legi și porunci, la Sihem.

26. Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.

27. Și Iosua a zis întregului popor: „Iată piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiți necredincioși Dumnezeului vostru.”

28. Apoi Iosua a dat drumul poporului, și s-a dus fiecare în moștenirea lui.

29. După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.

30. L-au înmormântat în ținutul care-i căzuse la împărțire, la Timnat-Serah, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.

31. Israel a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.

32. Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea țarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, și care a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif.

33. Eleazar, fiul lui Aaron, a murit și a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, pe muntele lui Efraim.

Citiți capitolul complet Iosua 24