Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 22:22-29 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

22. „Domnul Dumnezeu cel Atotputernic, Domnul Dumnezeu cel Atotputernic știe, și Israel însuși să știe lucrul acesta! Dacă din răzvrătire și păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta!

23. Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi de tot și daruri de mâncare și ca să aducem pe el jertfe de mulțumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta!

24. Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voștri să zică fiilor noștri: „Ce legătură este între voi și Domnul Dumnezeul lui Israel?

25. Domnul a pus Iordanul hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad: voi n-aveți parte de Domnul!” – Și fiii voștri ar face astfel ca fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul.

26. De aceea am zis: „Să ne zidim deci un altar nu pentru arderi de tot și pentru jertfe:

27. ci ca o mărturie între noi și voi, între urmașii noștri și ai voștri, că voim să slujim Domnului, înaintea feței Lui, prin arderile noastre de tot și prin jertfele noastre de ispășire și de mulțumiri, ca să nu zică fiii voștri într-o zi fiilor noștri: „Voi n-aveți parte de Domnul!”

28. Noi am zis: „Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmașilor noștri, vom răspunde: „Priviți chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinții noștri nu pentru arderi de tot și pentru jertfe, ci ca mărturie între noi și voi.

29. Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare și pentru jertfe, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru care este înaintea Locașului Lui!”

Citiți capitolul complet Iosua 22