Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 13:13-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe gheșuriți și pe maacatiți, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.

14. Seminția lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moștenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moștenirea lui, cum îi spusese El.

15. Moise dăduse seminției fiilor lui Ruben o parte de moștenire, după familiile lor.

16. Ei au avut ca ținut al lor: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, și cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba,

17. Hesbonul și toate cetățile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,

18. Iahaț, Chedemot, Mefaat,

19. Chiriataim, Sibma, Țeret-Hașahar, pe muntele văii,

20. Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieșimot,

21. toate cetățile câmpiei și toată împărăția lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse pe el și pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon și care locuiau în țară.

22. Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia și pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.

23. Hotarul ținutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moștenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetățile și satele lor.

24. Moise dăduse seminției lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moștenire, după familiile lor.

Citiți capitolul complet Iosua 13