Vechiul Testament

Noul Testament

Ioel 2:3-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Arde focul înaintea lui și pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului, și după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă.

4. Parcă sunt niște cai și aleargă ca niște călăreți.

5. Vin uruind ca niște care pe munți și pârâie ca o flacără de foc când mistuie miriștea; par o puternică oștire gata de luptă.

6. Tremură popoarele înaintea lor și toate fețele îngălbenesc.

7. Aleargă ca niște războinici, se suie pe ziduri ca niște războinici, fiecare își vede de drumul lui și nu se abate din cărarea lui.

8. Nu se împing unii pe alții, fiecare ține șirul, se năpustesc prin săgeți și nu se opresc din mers.

9. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case și intră pe ferestre ca un hoț.

10. Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele și luna se întunecă, și stelele își pierd lumina.

11. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oștirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, și Cel ce împlinește cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului și foarte înfricoșată: cine o poate suferi?

12. „Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet!”

13. Sfâșiați-vă inimile, nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și-I pare rău de relele pe care le trimite.

14. Cine știe dacă nu Se va întoarce și nu Se va căi? Cine știe dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare și jertfe de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru?

15. Sunați cu trâmbița în Sion! Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare!

16. Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă! Aduceți pe bătrâni, strângeți copiii și chiar pruncii de la țâță! Să iasă mirele din cămara lui și mireasa din odaia ei!

17. Preoții, slujitorii Domnului, să plângă între tindă și altar și să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?”

18. Domnul a fost plin de râvnă pentru țara Lui și S-a îndurat de poporul Său.

19. Domnul a răspuns și a zis poporului Său: „Iată, vă trimit grâu, must și untdelemn proaspăt, ca să vă săturați de ele, și nu vă voi mai face de ocară între neamuri.

20. Voi depărta de la voi pe vrăjmașul de la miazănoapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă și pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oștirii lui în marea de răsărit și coada oștirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, și mirosul lui de putregai se va înălța în văzduh, căci s-a crezut grozav.

21. Nu te teme, pământule, ci bucură-te și înveselește-te, căci Domnul face lucruri mari!

22. Nu vă temeți, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiului iarăși vor înverzi, pomii își vor da roadele, smochinul și vița își vor da rodul lor.

23. Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și înveseliți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară.

Citiți capitolul complet Ioel 2