5. Treziți-vă, bețivilor, și plângeți! Văitați-vă, toți cei ce beți vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!
6. Căci în țara mea a năvălit un popor puternic și fără număr, cu dinți de leu și măsele de leoaică.
7. Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăți smochinul, l-a jupuit de coajă și l-a trântit jos; mlădițele de viță au ajuns albe!
8. Bocește-te ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereții ei!
9. Au încetat darurile de mâncare și jertfele de băutură din Casa Domnului; preoții, slujitorii Domnului, jelesc.
10. Câmpia este pustiită, pământul, întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.
11. Înmărmuriți, plugari, văitați-vă, vieri, din pricina grâului și orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.
12. Via este prăpădită, smochinul este veștejit, rodiul, finicul, mărul, toți pomii de pe câmp s-au uscat… Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!
13. Încingeți-vă, preoți, și plângeți! Bociți-vă, slujitori ai altarului; veniți și petreceți noaptea îmbrăcați cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare și jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.
14. Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare; strângeți pe bătrâni, pe toți locuitorii țării, în Casa Domnului Dumnezeului vostru și strigați către Domnul.
15. „Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.
16. Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noștri? Și n-a pierit bucuria și veselia din Casa Dumnezeului nostru?
17. S-au uscat semințele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura!
18. Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă!
19. Către Tine, Doamne, strig, căci a mâncat focul izlazurile pustiului, și para focului a pârlit toți copacii de pe câmp!
20. Chiar și fiarele câmpului se îndreaptă doritoare către Tine, căci au secat pâraiele și a mâncat focul izlazurile pustiului.