6. Locuința ta este în mijlocul fățărniciei, și, de fățarnici ce sunt, nu vor să Mă cunoască – zice Domnul.”
7. De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, îi voi topi în cuptor și îi voi încerca. Căci cum aș putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?
8. Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, și în fundul inimii îi întind curse.
9. Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
10. Munții vreau să-i plâng și să gem pentru ei, pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie; căci sunt arse de tot și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit.