1. O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aș plânge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu!
2. O! dac-aș avea un han de călători în pustiu, aș părăsi pe poporul meu și m-aș depărta de el! Căci toți sunt niște preacurvari și o ceată de mișei.
3. „Au limba întinsă ca un arc și aruncă minciuna; și nu prin adevăr sunt ei puternici în țară; căci merg din răutate în răutate, și nu Mă cunosc, zice Domnul.
4. Fiecare să se păzească de prietenul lui și să nu se încreadă în niciunul din frații săi; căci orice frate caută să înșele și orice prieten umblă cu bârfe.
5. Se trag pe sfoară unii pe alții și nu spun adevărul; își deprind limba să mintă și se trudesc să facă rău.
6. Locuința ta este în mijlocul fățărniciei, și, de fățarnici ce sunt, nu vor să Mă cunoască – zice Domnul.”
7. De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, îi voi topi în cuptor și îi voi încerca. Căci cum aș putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?
8. Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, și în fundul inimii îi întind curse.
9. Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
10. Munții vreau să-i plâng și să gem pentru ei, pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie; căci sunt arse de tot și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit.
11. Voi face și Ierusalimul un morman de pietre, o vizuină de șacali, și cetățile lui Iuda le voi preface într-un pustiu fără locuitori.
12. Unde este omul înțelept care să înțeleagă aceste lucruri? Să spună acela căruia i-a vorbit gura Domnului, pentru ce este nimicită țara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni?”
13. Domnul zice: „Pentru că au părăsit Legea Mea pe care le-o pusesem înainte; pentru că n-au ascultat glasul Meu și nu l-au urmat;
14. ci au umblat după aplecările inimii lor și au mers după Baali cum i-au învățat părinții lor.”
15. De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin și-i voi da să bea ape otrăvite.
16. Îi voi risipi printre niște neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor și voi trimite sabia în urma lor, până-i voi nimici.”