Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 7:8-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Dar iată că voi vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare care nu slujesc la nimic.

9. Cum? Furați, ucideți, preacurviți, jurați strâmb, aduceți tămâie lui Baal, mergeți după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți!…

10. Și apoi veniți să vă înfățișați înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, și ziceți: „Suntem izbăviți!”… ca iarăși să faceți toate aceste urâciuni!

11. Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu o peșteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!

12. Duceți-vă, dar, la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, și vedeți ce i-am făcut din pricina răutății poporului Meu, Israel!

13. Și acum, fiindcă ați făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineață, și n-ați ascultat, fiindcă v-am chemat, și n-ați răspuns,

14. voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneți încrederea, și locului pe care vi l-am dat vouă și părinților voștri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.

15. Și vă voi lepăda de la fața Mea cum am lepădat pe toți frații voștri, pe toată sămânța lui Efraim! –

16. Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru ei și nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!

Citiți capitolul complet Ieremia 7