Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 51:46-64 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

46. Să nu vi se tulbure inima și nu vă înspăimântați de zvonurile care se răspândesc în țară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în țară va domni silnicia, și un stăpânitor se va ridica împotriva altui stăpânitor.

47. De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi idolii Babilonului: atunci toată țara lui va fi acoperită de rușine, și toți morții lui vor cădea în mijlocul lui.

48. Cerurile și pământul cu tot ce cuprind ele vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor arunca de la miazănoapte asupra lui, zice Domnul.”

49. Chiar și Babilonul va cădea, o, morți ai lui Israel, cum a făcut și el să cadă morții din toată țara.

50. Cei care ați scăpat de sabie plecați, nu zăboviți! Cei din pământul depărtat gândiți-vă la Domnul, și Ierusalimul să fie în inimile voastre! –

51. Ne rușinam, când auzeam ocara; ne ascundeam fețele de rușine, când au venit niște străini în sfântul locaș al Casei Domnului.

52. „De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi pedepsi idolii, și în toată țara lui vor geme răniții.

53. Chiar dacă Babilonul s-ar înălța până la ceruri, chiar dacă ar face cu neputință de ajuns cetățuile lui cele înalte, tot voi trimite pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul…

54. Răsună strigăte din Babilon, și un mare prăpăd în țara haldeilor.

55. Căci Domnul pustiește Babilonul și face să-i înceteze zarva cea mare. Valurile pustiitorilor urlă ca niște ape mari al căror vuiet tulburat se aude.

56. Da, pustiitorul se aruncă asupra lui, asupra Babilonului; vitejii Babilonului sunt prinși, și li se sfărâmă arcurile. Căci Domnul este un Dumnezeu care răsplătește! El va da negreșit fiecăruia plata cuvenită lui!

57. Și anume, voi îmbăta pe voievozii și înțelepții lui, pe cârmuitorii, pe căpeteniile și vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci și nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui nume este Domnul oștirilor.”

58. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, și porțile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel popoarele muncesc degeaba, și neamurile se trudesc pentru foc!”

59. Iată porunca dată de prorocul Ieremia lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când s-a dus la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraș.

60. Ieremia a scris într-o carte toate nenorocirile care aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului.

61. Ieremia a zis lui Seraia: „Când vei ajunge la Babilon, vezi să citești toate cuvintele acestea

62. și să zici: „Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit și că n-are să mai fie locuit nici de oameni, nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna.”

63. Și, când vei isprăvi citirea cărții acesteia, să legi de ea o piatră și s-o arunci în Eufrat

64. și să zici: „Așa va fi înecat Babilonul și nu se va mai ridica din nenorocirile pe care le voi aduce asupra lui; vor cădea sleiți de puteri!” Până aici sunt cuvintele lui Ieremia.

Citiți capitolul complet Ieremia 51