Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 51:39-50 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

39. Când vor fi încălziți de vin, le voi da să bea și-i voi îmbăta, ca să se înveselească, și apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul!

40. Îi voi coborî ca pe niște miei la tăiere, ca pe niște berbeci și niște țapi.

41. Cum s-a luat Șeșacul! Cum a fost cucerit acela a cărui slavă umplea tot pământul! Cum a fost nimicit Babilonul din mijlocul neamurilor!

42. Marea s-a înălțat peste Babilon: Babilonul a fost acoperit de mulțimea valurilor sale.

43. Cetățile lui au ajuns un pustiu, un pământ fără apă și pustiu, o țară unde nimeni nu locuiește și pe unde niciun om nu trece.

44. Voi pedepsi pe Bel în Babilon, îi voi smulge din gură ce a înghițit, și neamurile nu se vor mai îngrămădi în el: chiar și zidul Babilonului va cădea!

45. Ieșiți din mijlocul lui, poporul Meu, și fiecare să-și scape viața scăpând de mânia aprinsă a Domnului!

46. Să nu vi se tulbure inima și nu vă înspăimântați de zvonurile care se răspândesc în țară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în țară va domni silnicia, și un stăpânitor se va ridica împotriva altui stăpânitor.

47. De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi idolii Babilonului: atunci toată țara lui va fi acoperită de rușine, și toți morții lui vor cădea în mijlocul lui.

48. Cerurile și pământul cu tot ce cuprind ele vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor arunca de la miazănoapte asupra lui, zice Domnul.”

49. Chiar și Babilonul va cădea, o, morți ai lui Israel, cum a făcut și el să cadă morții din toată țara.

50. Cei care ați scăpat de sabie plecați, nu zăboviți! Cei din pământul depărtat gândiți-vă la Domnul, și Ierusalimul să fie în inimile voastre! –

Citiți capitolul complet Ieremia 51