Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 51:28-46 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

28. Pregătiți împotriva lui pe neamuri, pe împărații Mediei, pe cârmuitorii lui și pe toate căpeteniile lui, și toată țara de sub stăpânirea lor!

29. Se clatină pământul, se cutremură; căci planul Domnului împotriva Babilonului se împlinește; și El va face din țara Babilonului un pustiu nelocuit.

30. Vitejii Babilonului nu mai luptă, ci stau în cetățui; puterea le este sleită și au ajuns ca niște femei. Vrăjmașii pun foc locuințelor lor și le sfărâmă zăvoarele!

31. Se întâlnesc alergătorii, se încrucișează solii ca să vestească împăratului Babilonului că cetatea lui este luată din toate părțile,

32. că trecătorile sunt luate, bălțile cu trestie sunt uscate de foc, și oamenii de război, îngroziți.”

33. Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Fiica Babilonului este ca o arie pe vremea când este călcată cu picioarele: încă o clipă, și va veni pentru ea vremea secerișului.”

34. „Nebucadnețar, împăratul Babilonului, m-a mâncat, m-a nimicit; m-a făcut ca un vas gol; m-a înghițit ca un balaur, și-a umplut pântecele cu ce aveam mai scump și m-a izgonit.

35. Silnicia făcută față de mine și față de carnea mea sfâșiată să se întoarcă asupra Babilonului, zice locuitoarea Sionului.” „Sângele meu să cadă asupra locuitorilor Haldeii! – zice Ierusalimul.” –

36. De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, îți voi apăra pricina și te voi răzbuna! Voi seca marea Babilonului și-i voi usca izvorul.

37. Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un pustiu și o batjocură, și nu va mai avea locuitori.

38. Vor răcni împreună ca niște lei, vor țipa ca niște pui de lei.

39. Când vor fi încălziți de vin, le voi da să bea și-i voi îmbăta, ca să se înveselească, și apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul!

40. Îi voi coborî ca pe niște miei la tăiere, ca pe niște berbeci și niște țapi.

41. Cum s-a luat Șeșacul! Cum a fost cucerit acela a cărui slavă umplea tot pământul! Cum a fost nimicit Babilonul din mijlocul neamurilor!

42. Marea s-a înălțat peste Babilon: Babilonul a fost acoperit de mulțimea valurilor sale.

43. Cetățile lui au ajuns un pustiu, un pământ fără apă și pustiu, o țară unde nimeni nu locuiește și pe unde niciun om nu trece.

44. Voi pedepsi pe Bel în Babilon, îi voi smulge din gură ce a înghițit, și neamurile nu se vor mai îngrămădi în el: chiar și zidul Babilonului va cădea!

45. Ieșiți din mijlocul lui, poporul Meu, și fiecare să-și scape viața scăpând de mânia aprinsă a Domnului!

46. Să nu vi se tulbure inima și nu vă înspăimântați de zvonurile care se răspândesc în țară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în țară va domni silnicia, și un stăpânitor se va ridica împotriva altui stăpânitor.

Citiți capitolul complet Ieremia 51