Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 50:11-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

11. Căci voi v-ați bucurat și v-ați înveselit, când Mi-ați jefuit moștenirea Mea! Da, săreați ca o juncană în iarbă, nechezați ca niște armăsari focoși!

12. Mama voastră este acoperită de rușine, cea care v-a născut roșește de rușine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pământ uscat și fără apă!

13. Din pricina mâniei Domnului nu va mai fi locuită și va fi o pustietate. Toți cei ce vor trece pe lângă Babilon se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui.

14. Înșiruiți-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi toți arcașii! Trageți împotriva lui, nu faceți economie de săgeți! Căci a păcătuit împotriva Domnului.

15. Scoateți din toate părțile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mâinile; temeliile i se prăbușesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunați-vă pe el! Faceți-i cum a făcut și el!

16. Nimiciți cu desăvârșire din Babilon pe cel ce seamănă și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului! Înaintea sabiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre țara lui.

17. Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi; și acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului.”

18. De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei.

19. Voi aduce înapoi pe Israel în pășunea lui; va paște pe Carmel și pe Basan și își va potoli foamea pe muntele lui Efraim și în Galaad.

20. În zilele acelea, în vremea aceea – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, și nu va mai fi, și păcatul lui Iuda, și nu se va mai găsi; căci voi ierta rămășița pe care o voi lăsa.

21. Suie-te împotriva țării de două ori răzvrătită, împotriva locuitorilor ei, și pedepsește-i! Urmărește, măcelărește, nimicește-i! – zice Domnul – și împlinește în totul poruncile Mele!

22. Strigăte de război răsună în țară, și prăpădul este mare.

23. Cum s-a rupt și s-a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor!

24. Ți-am întins o cursă și ai fost prins, Babilonule, fără să te aștepți. Ai fost ajuns, apucat, pentru că ai luptat împotriva Domnului.

25. Domnul Și-a deschis casa de arme și a scos din ea armele mâniei Lui; căci aceasta este o lucrare a Domnului Dumnezeului oștirilor în țara haldeilor. –

26. Pătrundeți din toate părțile în Babilon, deschideți-i grânarele, faceți-le niște mormane ca niște grămezi de snopi și nimiciți-le. Nimic să nu mai rămână din el!

Citiți capitolul complet Ieremia 50