Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 49:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Asupra copiilor lui Amon. Așa vorbește Domnul: „N-are Israel fii? Și n-are moștenitori? Atunci pentru ce stăpânește Malcom Gadul și locuiește poporul lui în cetățile lui?

2. De aceea, iată că vin zile, zice Domnul, când voi face să răsune strigătul de război împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dărâmături, și satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel va izgoni pe cei ce-l izgoniseră, zice Domnul.

3. Gemi, Hesbonule, căci Ai este pustiit! Strigați, fiicele Rabei, îmbrăcați-vă cu saci și bociți-vă alergând încoace și încolo de-a lungul zidurilor! Căci Malcom se duce în robie cu preoții și căpeteniile sale!

4. Ce te lauzi cu văile? Valea ta se scurge, fiică răzvrătită, care te încredeai în vistieriile tale și ziceai: „Cine va veni împotriva mea?”

5. Iată, voi aduce groaza peste tine, zice Domnul Dumnezeul oștirilor; ea va veni din toate împrejurimile tale, fiecare din voi va fi izgonit drept înainte, și nimeni nu va strânge pe fugari!

6. Dar, după aceea, voi aduce înapoi pe prinșii de război ai copiilor lui Amon, zice Domnul.”

Citiți capitolul complet Ieremia 49