Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 46:1-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Cuvântul Domnului spus prorocului Ieremia asupra neamurilor:

2. asupra Egiptului, împotriva oștii lui Faraon Neco, împăratul Egiptului, care era lângă râul Eufratului, la Carchemiș, și care a fost bătută de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda:

3. „Pregătiți scutul și pavăza și mergeți la luptă;

4. înhămați caii și încălecați, călăreți; arătați-vă cu coifurile voastre, lustruiți-vă sulițele, îmbrăcați-vă cu platoșa!…

5. Ce văd? Li-e frică, dau înapoi; vitejii lor sunt bătuți: fug fără să se mai uite înapoi… Groaza se răspândește în toate părțile, zice Domnul.

6. Cel mai iute nu scapă prin fugă, cel mai viteaz nu poate scăpa! La miazănoapte, pe malurile Eufratului, se clatină și cad!

7. Cine este acela care înaintează ca Nilul și ale cărui ape se rostogolesc ca râurile?

8. Este Egiptul. El se umflă ca Nilul, și apele lui se rostogolesc ca râurile. El zice: „Mă voi sui, voi acoperi țara, voi nimici cetățile și pe locuitorii lor.”

9. Suiți-vă, cai! Năpustiți-vă, care! Să iasă vitejii cei din Etiopia și din Put care mânuiesc scutul și cei din Lud care mânuiesc și întind arcul!

10. Această zi este a Domnului Dumnezeului oștirilor; este o zi de răzbunare, în care Se răzbună El pe vrăjmașii Săi. Sabia mănâncă, se satură și se îmbată cu sângele lor. Căci Domnul Dumnezeul oștirilor are o jertfă în țara de la miazănoapte, pe malurile Eufratului.

11. Suie-te în Galaad și adu leac alinător, fecioară, fiica Egiptului! Degeaba întrebuințezi atâtea leacuri, căci nu este vindecare pentru tine!

12. Neamurile aud de rușinea ta și este plin pământul de strigătele tale; căci războinicii se poticnesc unul de altul, cad cu toții laolaltă.”

13. Iată cuvântul spus de Domnul către prorocul Ieremia despre venirea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, ca să lovească țara Egiptului:

14. „Dați de știre în Egipt, dați de veste la Migdol și vestiți la Nof și la Tahpanes! Ziceți: „Scoală-te, pregătește-te, căci sabia mănâncă în jurul tău!”

15. Pentru ce ți-au căzut vitejii tăi? Nu pot să țină piept, căci Domnul îi răstoarnă!

16. El face pe mulți să se poticnească; cad unul peste altul și zic: „Haidem să ne întoarcem la poporul nostru, în țara noastră de naștere, departe de sabia nimicitorului!”

Citiți capitolul complet Ieremia 46