24. Mă uit la munți, și iată că sunt zguduiți; și toate dealurile se clatină!
25. Mă uit, și iată că nu este niciun om; și toate păsările cerurilor au fugit!
26. Mă uit, și iată, Carmelul este un pustiu; și toate cetățile sale sunt nimicite înaintea Domnului și înaintea mâniei Lui aprinse!
27. Căci așa vorbește Domnul: „Toată țara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.
28. Din pricina aceasta, țara este în jale, și cerurile sus sunt întunecate; căci Eu am zis, am hotărât lucrul acesta și nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce.
29. La vuietul călăreților și arcașilor, toate cetățile fug; se ascund în păduri și se suie pe stânci; toate cetățile sunt părăsite, nu mai au locuitori.
30. Și tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îți vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseța: ibovnicii tăi te disprețuiesc și vor să-ți ia viața.
31. Căci Eu aud niște țipete ca ale unei femei în chinurile nașterii, țipete de durere ca la cea dintâi facere. Este glasul fiicei Sionului care suspină și întinde mâinile zicând: „Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigașilor!”