Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 4:13-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carele lui sunt ca un vârtej, caii lui sunt mai ușori decât vulturii. Vai de noi căci suntem prăpădiți!” –

14. Curăță-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?

15. Căci un glas care pornește de la Dan și vestește nenorocirea, o vestește de la muntele lui Efraim.

16. „Spuneți lucrul acesta neamurilor, faceți-l cunoscut Ierusalimului: „Vin niște împresurători dintr-o țară depărtată și strigă împotriva cetăților lui Iuda.

17. Ca cei ce păzesc un ogor ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul. –

18. Acesta este rodul căilor și faptelor tale, este vina răutății tale, dacă este așa de amar și te pătrunde până la inimă.”

19. Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiței și strigătul de război.

20. Se vestește dărâmare peste dărâmare, căci toată țara este pustiită; colibele îmi sunt pustiite deodată, și corturile, într-o clipă!

21. Până când voi vedea steagul fâlfâind și voi auzi sunetul trâmbiței? –

22. „Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaște; sunt niște copii fără minte și lipsiți de pricepere; sunt meșteri să facă răul, dar nu știu să facă binele.” –

23. Mă uit la pământ, și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri, și lumina lor a pierit!

Citiți capitolul complet Ieremia 4