Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 35:3-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe frații săi, pe toți fiii săi și toată casa recabiților

4. și i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Șalum, ușierul.

5. Am pus înaintea fiilor casei recabiților niște vase pline cu vin și pahare și le-am zis: „Beți vin!”

6. Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri;

7. și nici să nu zidiți case, să nu semănați nicio sămânță, să nu sădiți vii, nici să nu stăpâniți vii, ci toată viața voastră să locuiți în corturi, ca să trăiți multă vreme în țara în care sunteți străini.”

8. Astfel, noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru; nu bem vin toată viața noastră, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre;

9. nu zidim nici case ca locuințe pentru noi și nu stăpânim nici vii, nici ogoare, nici pământuri însămânțate:

10. ci locuim în corturi și urmăm și împlinim tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab.

11. Când s-a suit însă Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împotriva țării acesteia, am zis: „Haidem să fugim la Ierusalim de oastea haldeilor și de oastea Siriei.” Așa se face că acum locuim la Ierusalim.”

12. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:

13. Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Du-te și spune oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: „Nu voiți să luați învățătură ca să ascultați de cuvintele Mele? – zice Domnul.

14. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi și ascultă astfel de porunca tatălui lor. Iar Eu v-am vorbit, și devreme, și târziu, și nu M-ați ascultat!

Citiți capitolul complet Ieremia 35