Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 33:13-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. în cetățile din câmpie, în cetățile de la miazăzi, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, și în cetățile lui Iuda vor mai trece iarăși oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul.

14. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda.

15. În zilele acelea și în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită care va înfăptui dreptatea și judecata în țară.

16. În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, și Ierusalimul va locui în liniște. Și iată cum Îl vor numi: „Domnul, Neprihănirea noastră.”

17. Căci așa vorbește Domnul: „David nu va fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.

18. Nici preoții și leviții nu vor fi lipsiți niciodată înaintea Mea de urmași care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare și să aducă jertfe în toate zilele!”

19. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:

20. Așa vorbește Domnul: „Dacă puteți să rupeți legământul Meu cu ziua și legământul Meu cu noaptea, așa încât ziua și noaptea să nu mai fie la vremea lor,

21. atunci se va putea rupe și legământul Meu cu robul Meu David, așa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, și legământul Meu cu leviții, preoții, care Îmi fac slujba.

22. Ca oștirea cerurilor care nu se poate număra și ca nisipul mării care nu se poate măsura, așa voi înmulți sămânța robului Meu David și pe leviții care-Mi slujesc.”

23. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:

24. „N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceștia: „A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese”? Atât de mult disprețuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.”

Citiți capitolul complet Ieremia 33