Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 29:14-30 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.

15. Totuși voi ziceți: „Dumnezeu ne-a ridicat proroci în Babilon!”

16. Așa vorbește Domnul asupra împăratului care șade pe scaunul de domnie al lui David, asupra întregului popor care locuiește în cetatea aceasta, asupra fraților voștri care n-au mers cu voi în robie.

17. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, voi trimite între ei sabie, foamete și ciumă și-i voi face ca niște smochine grozave care, de rele ce sunt, nu se pot mânca.

18. Îi voi urmări cu sabie, cu foamete și cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărățiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură și de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,

19. pentru că n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cărora în nenumărate rânduri le-am trimis pe robii Mei prorocii; dar n-ați vrut să ascultați, zice Domnul.

20. Voi însă ascultați cuvântul Domnului, voi toți prinșii de război pe care v-am trimis din Ierusalim în Babilon!

21. Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, și despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă prorocesc minciuni în Numele Meu: „Iată, îi dau în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului; și-i va omorî sub ochii voștri.

22. Vor sluji ca prilej de blestem între toți prinșii de război ai lui Iuda care sunt la Babilon. Și se va zice: „Să-ți facă Domnul ca lui Zedechia și ca lui Ahab pe care împăratul Babilonului i-a fript în foc!”

23. Și lucrul acesta se va întâmpla pentru că au făcut o mișelie în Israel preacurvind cu nevestele aproapelui lor și pentru că au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le dădusem nicio poruncă. Știu lucrul acesta și sunt martor, zice Domnul.

24. Iar lui Șemaia, nehelamitul, să-i spui:

25. „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Tu ai trimis în numele tău întregului popor din Ierusalim, lui Țefania, fiul lui Maaseia, preotul, și tuturor preoților o scrisoare cu următorul cuprins:

26. „Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca să priveghezi în Casa Domnului peste toți nebunii și peste toți cei ce se dau drept proroci, ca să-i arunci în butuci și în fiare.

27. Acum, pentru ce nu pedepsești pe Ieremia din Anatot, care prorocește printre voi?

28. Ba încă a trimis chiar să ne spună în Babilon: „Robia va fi lungă; zidiți case și locuiți-le; sădiți grădini și mâncați din roadele lor!” –

29. (Preotul Țefania citise în adevăr scrisoarea aceasta în fața prorocului Ieremia.) –

30. Și cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:

Citiți capitolul complet Ieremia 29