Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 25:7-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Dar nu M-ați ascultat, zice Domnul, ci M-ați mâniat prin lucrarea mâinilor voastre, spre nenorocirea voastră.”

8. De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: „Pentru că n-ați ascultat cuvintele Mele,

9. iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; și voi trimite la robul Meu Nebucadnețar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei țări și împotriva locuitorilor ei, și împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârșire și să facă din ele un pustiu și o pricină de batjocură, niște dărâmături veșnice.

10. Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, uruitul morii și lumina lămpii.

11. Toată țara aceasta va fi o paragină, un pustiu, și neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de șaptezeci de ani.

12. Dar, când se vor împlini acești șaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi țara haldeilor și o voi preface în niște dărâmături veșnice.

13. Voi aduce peste țara aceea toate lucrurile pe care le-am vestit despre ea, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a prorocit Ieremia despre toate neamurile.

Citiți capitolul complet Ieremia 25