Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 25:17-32 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

17. Eu am luat potirul din mâna Domnului și l-am dat să-l bea toate neamurile la care mă trimitea Domnul:

18. Ierusalimului și cetăților lui Iuda, împăraților și căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărâmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură și de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;

19. lui faraon, împăratul Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui și tot poporului lui;

20. la toată Arabia, tuturor împăraților țării Uț, tuturor împăraților țării filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului și celor ce au mai rămas din Asdod;

21. Edomului, Moabului și copiilor lui Amon;

22. tuturor împăraților Tirului, tuturor împăraților Sidonului și împăraților ostroavelor care sunt dincolo de mare;

23. Dedanului, Temei, Buzului și tuturor celor ce își rad colțurile bărbii;

24. tuturor împăraților Arabiei și tuturor împăraților arabilor care locuiesc în pustiu;

25. tuturor împăraților Zimrei, tuturor împăraților Elamului și tuturor împăraților Mediei;

26. tuturor împăraților de la miazănoapte, de aproape sau de departe, și unora și altora, și tuturor împărățiilor lumii care sunt pe fața pământului. Iar împăratul Șeșacului va bea după ei.

27. „Să le spui: „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Beți, îmbătați-vă și vărsați, și cădeți fără să vă mai ridicați la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!”

28. Și, dacă nu vor vrea să ia din mâna ta potirul ca să bea, spune-le: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Beți!

29. Căci iată că în cetatea peste care se cheamă Numele Meu încep să fac rău: și voi să rămâneți nepedepsiți? Nu veți rămâne nepedepsiți, căci voi chema sabia peste toți locuitorii pământului, zice Domnul oștirilor.”

30. Și tu să le prorocești toate aceste lucruri și să le spui: „Domnul va răcni de sus; din locașul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinței Lui; va striga ca cei ce calcă în teasc împotriva tuturor locuitorilor pământului.

31. Vuietul ajunge până la marginea pământului; căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi și dă pe cei răi pradă sabiei, zice Domnul.”

32. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor și o mare furtună se ridică de la marginile pământului.

Citiți capitolul complet Ieremia 25