Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 23:1-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. „Vai de păstorii care nimicesc și risipesc turma pășunii Mele, zice Domnul.”

2. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel împotriva păstorilor care pasc pe poporul meu: „Pentru că Mi-ați risipit oile, le-ați izgonit și nu v-ați îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutății faptelor voastre, zice Domnul.

3. Și Eu însumi voi strânge rămășița oilor Mele din toate țările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în pășunea lor și vor crește, și se vor înmulți.

4. Voi pune peste ele păstori care le vor paște; nu le va mai fi teamă, nici groază, și nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul.

5. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară.

6. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!”

7. De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!”

8. Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos și a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările în care îi risipisem!” Și vor locui în țara lor.”

9. Asupra prorocilor. Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om amețit de vin, din pricina Domnului și din pricina sfintelor Lui cuvinte.

10. Căci țara este plină de preacurvii și țara se jelește din pricina jurămintelor; câmpiile pustiului sunt uscate. Toată alergătura lor țintește numai la rău și toată vitejia lor este pentru nelegiuire!

11. „Prorocii și preoții sunt stricați; le-am găsit răutatea chiar și în Casa Mea, zice Domnul.

12. De aceea, calea lor va fi lunecoasă și întunecoasă, vor fi împinși și vor cădea; căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.

13. În prorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au prorocit pe Baal și au rătăcit pe poporul Meu, Israel!

14. Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, așa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui, toți sunt înaintea Mea ca Sodoma, și locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.”

Citiți capitolul complet Ieremia 23