3. Eu dau la pradă muntele Meu și ogoarele lui, avuțiile tale, toate vistieriile și înălțimile tale, din pricina păcatelor tale, pe tot ținutul tău!
4. Din vina ta vei pierde moștenirea pe care ți-o dădusem; te voi face să slujești vrăjmașului tău într-o țară pe care n-o cunoști, căci ați aprins focul mâniei Mele, care va arde totdeauna.”
5. Așa vorbește Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul!
6. Căci este ca un nenorocit în pustiu și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat și fără locuitori.
7. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul!
8. Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme și nu încetează să aducă rod.
9. Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
10. Eu, Domnul, cercetez inima și încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.
11. Ca o potârniche care clocește niște ouă pe care nu le-a ouat ea, așa este cel ce agonisește bogății pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, și la urmă nu este decât un nebun.” –
12. Scaun de domnie plin de slavă, înălțat de la început, loc al Sfântului nostru Locaș,
13. Doamne, nădejdea lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi acoperiți de rușine. – „Cei ce se abat de la Mine vor fi scriși pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie.” –
14. Vindecă-mă Tu, Doamne, și voi fi vindecat; mântuiește-mă Tu, și voi fi mântuit; căci Tu ești slava mea!
15. Iată, ei îmi zic: „Unde este cuvântul Domnului? Să se împlinească, dar!”