Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 11:13-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Căci câte cetăți ai, atâția dumnezei ai, Iuda! Și câte ulițe are Ierusalimul, atâtea altare ați ridicat idolilor, altare ca să aduceți tămâie lui Baal!… –

14. Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru ei; căci nu-i voi asculta nicidecum când Mă vor chema din pricina nenorocirii lor.

15. Ce ar putea să facă preaiubitul Meu popor în Casa Mea? Să facă o mulțime de nelegiuiri în ea? Vor îndepărta juruințele și carnea sfântă, răutatea dinaintea ta? Atunci ai putea să te bucuri! –

16. „Măslin verde, gras și cu roade frumoase și plăcute” este numele pe care ți-l dăduse Domnul, dar cu vuietul unei mari trosnituri îl arde cu foc, și ramurile lui sunt sfărâmate.

17. Căci Domnul oștirilor care te-a sădit cheamă nenorocirea peste tine din pricina răutății casei lui Israel și a casei lui Iuda pe care au făcut-o ca să Mă mânie, aducând tămâie lui Baal.”

18. Domnul mi-a dat de știre, și am știut; atunci Tu mi-ai arătat faptele lor.

19. Dar eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie și nu știam planurile rele pe care le urzeau ei împotriva mea zicând: „Să nimicim pomul cu rodul lui, să-l stârpim din pământul celor vii ca să nu i se mai pomenească numele.”

20. „O, Doamne Dumnezeul oștirilor, Tu care ești un judecător drept, care cercetezi rărunchii și inimile: fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ție Îți încredințez pricina mea!”

21. De aceea așa vorbește Domnul împotriva oamenilor din Anatot care vor să-ți ia viața și zic: „Nu proroci în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!”

22. De aceea așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foamete.

23. Și niciunul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot în anul când îi voi pedepsi.”

Citiți capitolul complet Ieremia 11