1. Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale.)
2. Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ți aminte de îndurările Tale!
3. Dumnezeu vine din Teman, și Cel Sfânt vine din muntele Paran… – (Oprire.) – Măreția Lui acoperă cerurile, și slava Lui umple pământul.
4. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze, și acolo este ascunsă tăria Lui.
5. Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele Lui.
6. Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice.
7. Văd corturile Etiopiei pline de groază, și se cutremură colibele din țara Madianului.
8. S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de biruință?
9. Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile cuvântului Tău… – (Oprire.) – Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor.
10. La vederea Ta se cutremură munții; se năpustesc râuri de apă; adâncul își ridică glasul și își înalță valurile în sus.
11. Soarele și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește.
12. Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta.
13. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf. – (Oprire.) –