Vechiul Testament

Noul Testament

Habacuc 2:6-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs și de pomină? Se va zice: „Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?”

7. Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, și vei ajunge prada lor?

8. Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămășița popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în țară împotriva cetății și împotriva tuturor locuitorilor ei.

9. Vai de cel ce strânge câștiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-și așeze apoi cuibul într-un loc înalt și să scape din mâna nenorocirii!

10. Rușinea casei tale ți-ai croit, nimicind o mulțime de popoare, și împotriva ta însuți ai păcătuit.

11. Căci piatra din mijlocul zidului strigă, și lemnul care leagă grinda îi răspunde.

12. Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!

13. Iată, când Domnul oștirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, și neamurile se trudesc degeaba.

14. Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.

15. Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă și-l amețești ca să-i vezi goliciunea!

16. Te vei sătura de rușine în loc de slavă; bea și tu și dezvelește-te! Îți va veni și ție rândul să iei paharul din dreapta Domnului și va veni rușinea peste slava ta.

Citiți capitolul complet Habacuc 2